Silent Games

Oh, how well I lie and… oh, how well you play this game.

Of all the people I could’ve fallen in love with, I can’t believe I can’t believe I chose you or did I? You make feel so inadequate.

Povestea începe foarte simplu: m-am mutat din New York și chiar înainte să o fac l-am cunoscut pe străinul meu sălbatic. Și am dansat pe o melodie într-un club din New York și nu-i mai știu numele… You’re mine, you’re mine, you’re mine. Mint, îi știu numele, nu mă mai pot gândi la altceva decât la melodia asta. Nevermind, străinul meu s-a îmbibat în inima mea și nu l-am mai putut uita. Aveam numărul lui de telefon, dar am decis că mă voi abține.

Și uite că Paris a fost o alegere bună, nu doar pentru că mă umple de romantism ci pentru că m-am mai liniștit. Nu mai e fuga aceea după bani și lipsa cronică de somn. Uite că se poate și cu bani și cu asigurare bună de sănătate și cu timp liber cât să nu fiu mereu somnoros. But I digress…

Mă plimbam într-o seara cu căștile pe urechi și simt că îmi pune cineva mâna pe umăr, la care eu, obișnuit fiind cu New York, mă întorc foarte agresiv și-l văd, all glorious as fuck…

“Hi, gypsy heart. How are you?”

“Hi… how did you find me?”

“I have no idea, I’m here on vacation trying to pretend like it’s not because I’ve been wanting to see you, badly. I’ve missed you terribly. You’d think New York would not feel so void without you. I promise I didn’t stalk you, besides on social media I mean.”

So long story short, ne-am sărutat și lumea s-a uitat și nu s-a uitat, dar noi am continuat. Și-apoi am plâns… încercam să-i explic că nu pot să-mi explic de ce sunt atât de mișcat

“Don’t worry about it, gypsy heart. You’re mine, you’re mine, you’re mine…”