Efectul Clara

Am petrecut ceva timp pe Facebook mai nou, încercând să mai comunic cu prieteni din alte țări. E un pic frustrant să vezi unde au ajuns colegii tăi care nu s-au apucat de făcut copii la vârste nepotrivite. Nu mă înțelegeți greșit, nu-mi pare rău, sunt foarte mândru și probabil că dacă aș fi pus în fața unei decizii, nu aș schimba nimic. Nu am motive cu adevărat, oricum. Am ajuns și eu departe, fizic, cel puțin.

Îmi place să mai vorbesc cu persoanele de acasă, mi-e dor. Uneori mi-e atât de dor încât aș fi în stare să las totul ca să mă întorc acasă, atunci se mai trezește maică-mea să-mi spună că aș face o prostie, că e doar dorul de casă. De fapt nu am la ce să mă întorc. E ciudat când realizezi asta.

În altă ordine de idei, m-am întâlnit cu Aida. A avut nevoie de ajutor cu un club pe nume Clara și se întâmplă să fiu printre acei puțini oameni în care are încredere. Îmi explică tot ce trebuie să fac, o asigur că am înțeles și la sfârșit îmi spune că i-a fost dor de mine. E un loc atât de ciudat orașul ăsta, poți să stai în același cartier cu cineva și tot să-ți fie dor de persoana respectivă. Se întâmplă să nu te întâlnești niciodată cu o persoană apropiată decât dacă premedidați întâlnirea. Replica mea e că știe unde să mă caute. Da, știe. Singura problemă e că nu sunt disponibil.
Bineînțeles. Mi-aș dori să plec într-un loc mai simplu, într-un loc unde nu-mi doresc în mod constant să pot să plâng. Uneori mi-ar prinde foarte bine. Nu cred că mi-a fost vreodată mai greu și să nu pot vorbi despre asta cu persoana iubită, mă omoară. Aș vrea să vadă lumea că nu mi-e bine fără să le spun eu, doar că n-au cum pentru că nu par să am ceva. Simt nevoia să mă prefac că mi-e bine, apoi vin pe aici și mă plâng că nu mă bagă în seamă nimeni. Ciudat, nu? Mai ciudat e că mă gândesc la toate astea într-un club în care toată lumea se distrează. O fi vârsta? Teama?

După Clara, mă întorc pe acoperișul în care am recunoscut pentru prima oară că am o problemă. Last night the world was beneath us. Iubesc unde sunt acum, sunt îndrăgostit, am un copil minunat, am un loc de muncă, am un loc unde să stau, nu călătoresc cu orele pentru a ajunge la locul de muncă. Ce e atât de greșit? De ce îmi tot enumăr lucrurile pe care le-am pierdut în mai puțin de un an? Nu știu.
Așa că rămân aici pe acoperișul ăsta, fără să închid un ochi, cu muzica orașului pe fundal. Only know you love her when you let her go. And you let her go.

Advertisements